Lista de produse dupa autor Roxana F. Alecu si Maria Gemescu

Roxana F. Alecu a terminat Facultatea de Psihologie și Științele Educației (Universitatea din București), practică meditație și yoga, a început studiul sanscritei, este masterand la „Studii Religioase – Texte și Tradiții” (Universitatea din București), urmează programul de formare complementară în Psihoterapie Experienţială şi a Unificării (P.E.U.), în cadrul Institutului Sper, și lucrează la Asociația pentru Ajutorarea Copiilor cu Autism din România – Horia Moțoi, ca terapeut ABA.

 

Maria Gemescu a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației (Universitatea din București), a desfășurat activități de voluntariat la Asociația Culturală Paspartu, București, stagii de practică profesională la Fundația Vier Pfoten România, București și la Organizația S.O.S. Satele Copiilor România, București, iar în prezent studiază la masterul de „Psihodiagnoză, psihoterapie experienţială unificatoare (PEU) şi dezvoltare personală” (Universitatea din București).

Contine 1 produs.

Se afiseaza 1-1 din 1 produs(e)