
Demersul de evaluare clinică a copiilor şi adolescenţilor este unul complex, psihologul având nevoie atât de cunoştinţe teoretice în domeniile psihopatologiei copilului şi adolescentului şi dinamicilor familiale, cât şi cunoştinţe privind diferite metode de evaluare psihologică.
Această carte este scrisă cu scopul de a fi un ghid pentru psihologii clinicieni debutanţi. Cititorii vor găsi aici informaţii care să-i ajute să îşi structureze demersul de evaluare clinică de la prima fază a strângerii informaţiilor, până la elaborarea şi comunicarea raportului final. Filonul principal de inspiraţie a fost propria mea practică clinică de 20 de ani în domeniul evaluării şi psihoterapiei copiilor şi adolescenţilor.