Jocurile conştienţei sau terapia unificării. Repere pentru o nouă terapie experienţială - Iolanda Mitrofan, Adrian Nuta

A fi un participant total la propria viaţă şi în acelaşi timp un martor imparţial al ei, sunt obiectivele simple urmărite de terapiile creative de orientare gestaltistă, stimuli, chemări sau incitaţii pentru absolut orice fiinţă umană, invitaţii la transformare continuă, evoluţie şi dăruire spirituală, mai degrabă decât încercări dramatice de a-i îmbunătăţi pe oameni sau de a-i adapta la minunata nevroză a epocii lor…

Când viaţa este mai degrabă un joc decât o cursă contra cronometru pentru cine ştie ce premiu, o muzică fără scop (adică de dragul muzicii) mai degrabă decât o compoziţie îndelung prelucrată pentru a smulge aplauze, porţile marelui Univers ne sunt dintr-o dată deschise şi avem uriaşul privilegiu de a-l explora şi a-l înţelege, copleşiţi de uimire şi bucurie, întocmai ca nişte copii care adună concentraţi scoici pe o plajă, iar dacă îi întrebi la ce le foloseşte te privesc miraţi şi aproape sigur se întreabă, în gândul lor, cum poţi fi atât de prost.

Într-un astfel de joc, profitul este chiar acţiunea şi, dincolo de experienţa trăită conştient, orice altceva este mult mai puţin important, dar nu complet nesemnificativ. Provocarea eternă este de a fi prezenţi la propria noastră viaţă, într-o stare de alertă şi spontaneitate a fiinţei, observând, trăind şi acceptând inteligenţa sclipitoare şi prostia monumentală, iubirea şi ura, curajul şi frica, sau orice altă pereche polară pe care se întâmplă s-o experimentăm.