
hai să desfacem o ceapă
foaie cu foaie cătinel
tot plângând așa
ne vom naște
apoi părinții ne vor legăna doar în gând
da
ajungem și mai departe
în oala din care aburesc toate
mereu mai subțiate
până când
foarte singur
dumnezeu ne visează
râzând