
Autoarea a asociat terapiei unificării elemente de mindfulness, prin inserarea unui fir de exerciții de conștientizare, adaptate contextului. Exercițiile contemplative nu au fost folosite în fiecare ședință, ci doar în momentele în care ele au fost considerate complementare intervenției: fie pentru a aprofunda contactul cu propriul corp, pentru a fixa insight-urile sau pentru a echilibra atitudinea critică a clientei, prin cultivarea stării de martor și a acceptării de sine.