REZILIENȚĂ ȘI ADOLESCENȚĂ - Raluca Ambrozi, Elena-Otilia Vladislav PLU - 364

40,00 RON
cu TVA

Programul propus în această carte a fost validat în urma desfășurării unei cercetări ce a vizat „Creșterea rezilienței la adolescenți prin consilierea de grup”, având ca scop elaborarea unei lucrări metodico-științifice pentru acordarea gradului didactic I în învățământul preuniversitar. Așadar, obiectivul practic al studiului de față a vizat construirea, aplicarea și validarea unui program de consiliere de grup destinat adolescenților, menit să conducă la creșterea rezilienței acestora, îmbunătățirea strategiilor de coping și întărirea încrederii în semeni.

Reziliența presupune diminuarea gradului de vulnerabilitate în fața obstacolelor și a provocărilor prin implicarea și confruntarea cu experiențe noi, optimizarea capacității de adaptabilitate la neprevăzut, precum și descoperirea și accesarea resurselor interioare. Totodată, aceasta apare ca rezultat al îmbunătățirii capacității de rezolvare a problemelor și ca urmare a creșterii încrederii în ceilalți.

Programul de consiliere cuprinde 12 ședințe și a fost efectuat cu 35 de liceeni cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani. În desfășurarea activităților din cadrul programului au fost utilizate tehnici expresiv-creative pentru experimentarea aici și acum a unor situații de viață trecute, prezente și viitoare.

Sperăm ca acest program de consiliere de grup, bazat pe principiile teoretice și metodologia orientării umanist-experiențiale, să constituie un instrument util pentru consilierii care lucrează cu adolescenți și își propun să crească reziliența acestora prin optimizarea strategiilor de coping și crearea unor rețele sociale stabile, bazate pe suport reciproc.

            Autoarele

Cantitate

  • . .

9786306593040

Informatii

Anul aparitiei
2025
ISBN
9786306593040
Numar de pagini
256

S-ar putea sa-ti placa