Parafiliile - extremele comportamentului sexual uman - Laurentiu Mitrofan, Sorina Daniela Dumitrache PLU - 198

30,00 RON
Cantitate

  • . .

Literatura de specialitate prezintă puține date, proceduri și cercetări cu privire la explicarea parafiliilor. De obicei, eșantioanele sunt mici, lipsesc grupurile de comparație, informațiile provin uneori din cercetările judiciare sau din mass-media sau sunt obținute on-line pe internet. Există puține informații cu privire la corelația dintre parafilii și criteriul etnic sau cel socio-economic. Subiectul este unul extrem de dificil de cercetat întrucât majoritatea comportamentelor de tip parafilic presupun subiecte sensibile, atât din punctul de vedere al acceptării pe plan social, din punct de vedere al recunoașterii comportamentului de către individ și solicitarea ajutorului/tratamentului, din punct de vedere al dezvăluirii comportamentului precum și datorită faptului că o anumită parafilie corelează cu existența mai multor parafilii. De asemenea, un alt factor care limitează seria cercetărilor este cel al legalității, în sfera parafiliilor întrând și o categorie de comportamente sexuale deviante care intră sub incidența legii.

Teoriile explicative, sunt, în general, de natură psihodinamică sau de factură comportamentalistă și există foarte puține modele explicative care abordează parafiliile dintr-o perspectivă interacționistă (respectiv evidențierea corelațiilor dintre factorii biologici, familiali, culturali și trăsăturile de personalitate). Una din problemele pe care ni le punem este aceea dacă parafiliile trebuie considerate ca  aparținând sferei tulburărilor mentale sau dacă sunt mai degrabă sancționabile din punct de vedere social, cultural, moral, etic și religios. Cu excepția celor care presupun abuzul și violența îndreptate asupra unei persoane/animal care nu consimte la acest lucru, parafiliile, ar trebui privite mai degrabă prin prisma invalidării persoanei pe plan comportamental, intim, social sau profesional.

În ceea ce privește comportamentul sexual, limita între normal și anormal este cuantificată de o varietate de norme ce țin de gradul de toleranță și permisivitate al spațiului socio-cultural, de presiunea spre conformism exercitată de grupurile sociale și de societate în general asupra individului, precum și, de sancțiunile legiferate, aplicabile în cazul încălcării anumitor norme, standarde ce se reglementează prin lege în fiecare societate. Un alt factor care îngreunează delimitarea certă a parafiliior precum și explicarea mecanismelor ce contribuie la dezvoltarea acestor comportamente este și faptul că, foarte mulți oameni prezintă o varietate mare de fantezii sexuale și se angajează într-o serie de comportamente sexuale de la cele mai comune până la cele mai neobișnuite. Totodată, este greu de diferențiat dacă unele dintre comportamentele parafilice au o cauză biologică, țin de experiențele (uneori psiho-traumatizante) din scenariul vieții individului, ori sunt doar produsul influenței mass-mediei și a trend-ului cultural vis-a-vis de această zonă (expunerea la diferite tipuri de pornografie sau material erotic – cărți, articole, filme, site-uri de pe Internet).

Odată cu scoaterea homosexualității din Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale – DSM (odată cu apariția celei de a III-a ediții), Tallen și Silverstein  (apud. Laws, R.D., O’Donohue, W. T., 2008) au propus ca întreaga categorie de parafilii să fie scoasă din DSM, ei considerând că diagnosticarea devianțelor sexuale este bazată mai mult pe influența valorilor socio-culturale dominante și pe eforturile societății de a produce conformism. Silverstein (1984) a argumentat faptul că principalul criteriu în diagnosticarea devianței sexuale este codul moral, reliefând faptul că astfel de comportamente sunt etichetate ca patologice în mare parte întrucât ele sunt ciudate și ofensatorii pentru unele persoane. Desigur prejudecățile, atitudinile stereotipe și interpunerea valorilor morale fac ca procesul definirii și înțelegerii corecte a parafiliilor să fie unul destul de dificil. De aceea, considerăm că demersul în realizarea unor explicații cât mai complete cu privire la cauzele, dezvoltarea și desfășurarea comportamentului parafilic trebuie să fie unul științific care să aibă în vedere atât ipostazele obiective ale derulării unor astfel de comportamente, rolul lor în ceea ce privește adaptarea sau inadaptarea individului la mediu și respectarea legii.

198

Informatii

Anul aparitiei
2010
ISBN
978-973-8383-69-2
Numar de pagini
133