

.
În lumea contemporană, mulţi oameni ajung să muncească peste orele de program, lucrând adesea asiduu chiar şi în weekenduri; implicarea în activităţile muncii merge până într-acolo încât ei ajung să nu mai interacţioneze cu membrii familiei, cu prietenii sau să o facă numai la un nivel superficial. Treptat, munca îi absoarbe întru totul – ajung practic să îi ignore pe cei din familie, cu care frecvent au conflicte deschise. Cu cât mai mult workaholicul se afundă în muncă, cu atât mai mult se depărtează de familie şi cu cât oamenii se bazează mai mult pe o persoană dependentă de muncă, cu atât dezamăgirea lor va fi mai mare, rămânând adesea furioşi, răniţi, neglijaţi sau pur şi simplu neexplicându-şi comportamentul, atitudinile şi reacţiile respectivei persoane. Dependenţa de muncă generează o serie de reacţii, comportamente greu de înţeles şi foarte greu de acceptat de către cei din jur; datorită acestei “acaparări” a individului de către muncă, el prezintă mari dificultăţi în viaţa intimă, în cea socială şi îşi poate pierde prietenii, familia, se poate adânci în singurătate.
Care sunt aceste comportamente? Care sunt cauzele lor? Cum îl influenţează workaholismul pe individ şi cum îi afectează viaţa? Cum se raportează individul la propria dependenţă de muncă? Dar ceilalţi? Cum le afectează viaţa celor din jurul sau? Este workaholismul o tulburare? Se poate ameliora? Este workaholismul un fenomen ce ţine de anumite trăsături şi caracteristici psihologice ale individului? Este influenţat de relaţiile interpersonale şi de dinamica universului familial? Este generat de mediul organizaţional? În ce măsură este influenţat de factorul social? În lucrarea de faţă vom încerca să realizăm o imagine de ansamblu asupra acestui fenomen, realizând un itinerariu exhaustiv în universul dependenţei de muncă. Pornind de la principalele cercetări menţionate în literatura de specialitate, având ca puncte de reper teoretizările şi conceptualizările realizate de diferiţi autori asupra acestui fenomen, lucrarea de faţă va reliefa simptomatologia, ipostazele şi dinamica acestuia, factorii ce concură la apariţia lui, efectele la nivel individual, familial, social şi profesional precum şi o serie de legături existente între workaholism şi alte mecanisme şi fenomene psihologice. Vom încerca, de asemenea, să explicăm modul în care factorul social îşi pune amprenta în promovarea workaholismului, dar şi ce anume se ascunde în spatele stereotipurilor din societate cu privire la acest fenomen.