Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare - Adrian Nuta PLU - 135

Dacă o femeie iubeşte mai mulţi bărbaţi (repet, ALTFEL pe fiecare!), ei nu-i sunt recunoscute disponibilităţile şi rafinamentul emoţional. Dimpotrivă, este considerată superficială, imatură, frivolă, nedemnă, curvă. Dacă un bărbat iubeşte mai multe femei (altfel, da?), este egocentric, desfrânat, vicios, narcisic. Nimeni nu vede că inima lui s-a extins, că sentimentele s-au îmbogăţit, că ceva a înflorit în sufletul lui (sau în aura lui, pentru clarvăzători).

Iubirea este ceva atât de bun, atât de hrănitor, atât de frumos, încât ar trebui încurajată să se desfăşoare, să se răspândească, să expansioneze. Însă lucrurile stau exact pe dos. Partenerii de cuplu se pot iubi între ei, însă nu mai mult, un părinte îşi poate iubi copiii, însă nu şi pe ai altora.

Tocmai pentru că aceste experienţe nu-mi sunt străine pot să vorbesc despre ele. Sunt şi ale mele şi ale celor care mi le-au încredinţat, apăraţi de confidenţialitatea dialogului terapeutic. Se întâmplă peste tot unde există bărbaţi şi femei laolaltă cu reguli şi norme elaborate cu mult timp în urmă şi menţinute inconştient în zilele noastre.